Mere treaba

Cum mai sunt doar câteva zeci de minute până în mult râvnitul week-end şi de lucru nu mai este deloc, m-am hotărât (mă hotărâsem cam pe la ora 11 da' am aşteptat cheful de scris) să vă spun că în ţara asta mere (cuvânt cunoscut în popor ca şi "merge") treaba.

Având în vedere faptul că eu citesc mai multe bloguri (chiar, că veni vorba, ar trebui să îmi fac o lista în dreapta, nu de alta da' sunt zile în care uit pe ce bloguri mai trebuie să intru) observ că multă lume se plânge de funcţionarii publici şi de taximetrişti. Ba că "am fost la ghişeul cutare şi am fost tratat ca un jeg", ba că "taximetristul era un sămânţar şi în boxe bubuiau manelele".

Am fost azi-dimineaţă la Poştă. Venise ceva curier din Israel, dar nu pentru mine. Bună dimineaţa, bună dimineaţa, mă prezint şi îi spun că am venit să ridic un colet, doar că nu e pe numele meu, e pe numele mamei mele (deja îmi pregăteam în cap scandalul, că nu se vede că e aceaşi adresă pe buletin? că nu vezi că avem acelaşi nume de familie?). "Sigur, vă rog să-mi daţi un buletin." Am rămas mască. Atâta pregătire şi degeaba. Îi dau buletinul, iau coletul şi plec. Având in vedere faptul că coletul (îmi cer scuze de cacofonie da' mi-e lene să caut altă alternativă) s-a dovedit a fi extrem de voluminos am ales să iau un taxi până acasă.

Mă duc înspre staţia de taximetre, ma apropiu de primul, la care şoferul iese din maşină şi se indreaptă înspre portbagaj să-l deschidă. Îi spun că nu e lungă cursa (au citit că alţii au păţit-o că nu i-a dus pentru că era prea scurtă cursa şi pentru 5 lei nu are rost). Zice că nu e nicio problemă. Foarte bine, zic şi mă urc în maşină. În maşină, o curăţenie maximă, un miros plăcut, muzică de pe Pro FM, radioul dat la un volum nu prea încet cât să n-auzi muzica , dar nici prea tare cât să te deranjeze. Era perfect. Taximetristul, un om de treabă, cam la vreo 30 de ani, fără fotbal şi politică în cap (cel puţin noi nu am discutat despre asta). Nu cred că era ardelean, avea mai mult accentul de Bucureşti, da' nu l-am întrebat de unde e că nu am avut timp.

Ajunşi la destinaţie îmi spune că mă costă 4,5 lei. I-am lăsat 7.

Nu ştiu cum s-a întâmplat asta. Să fiu eu de vină, oare? Pentru că ştiu cum să iau oamenii? Sau am avut noroc ? Nu ştiu. Cert e că a fost altfel.