miercuri, 7 noiembrie 2012

Există muzică în magazine

Viaţa mea s-a schimbat. Am aflat că există muzică în supermarketuri şi hipermarketuri. Da-mi-aş două peste ceafă de ştiam.
În afară de trei note scoase dintr-un xilofon şi o femeie care vorbeşte pe nas chemând angajaţii la mama dracu' n-am auzit nicio muzică.

Aaa, stai că asta nu e tot.
Mai nou se pare că se şi scumpesc drepturile pentru muzica asta.
Daca pana in 2011 un magazin de 15.000 de metri patrati (suprafata medie a unui hipermarket) platea 1.270 de lei pe luna, acum plateste 3.600 de lei. (via - e singurul site unde am găsit ştirea)
Tot din ştirea asta aflăm că diferenţa se va regăsi în preţul de la raft.
Oi fi eu prost, da' nici chiar aşa. Dacă stai puţin (10 secunde mi-a luat mie) şi faci nişte calcule, îţi dă o sumă de aproximativ 75 de lei / zi / magazin. Adică dacă se scumpesc chipsurile cu 10 bani / pungă tot îşi vor scoate paguba.

Şi totuşi, nu se poate fără muzica aia? Nu de alta da' ăia 10 bani ar fi buni la banii pentru blog :) .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu